Ordinul de seară

Astă seară, îţi ordon, nu-i joacă,
Să mă faci să uit că-mbătrânesc;
S-arătăm la toţi, că piatra seacă
Stinge focuri, într-un mod firesc.

Astă seară, când se înnoptează,
Îţi ordon să laşi ce-ai de făcut,
Ca să vezi, că doar dacă eşti trează
Poţi uita că ai avut trecut.

Astă seară, pe la miez de noapte,
Îţi ordon, să nu te mai opreşti.
Poţi să strigi ceea ce-mi spui în şoapte,
Teama-ţi de urmările fireşti.

Îţi ordon să uiţi că mai există
Alte gânduri, alte treburi mari,
Chiar şi-atunci, când crezi că eşti prea tristă,
În lumina nopţii să tresari.

Şi-ţi ordon: privirea înainte!
Şi-ai să vezi şi tu ce văd şi eu,
Să-nţelegi că şi fără cuvinte
Eu îţi spun ce spui şi tu mereu.

Iar apoi, când mă priveşti pe mine,
Ai să vezi, în ochii-mi, ceru-ntreg;
Şi-ţi ordon, să-ţi iei ce-ţi aparţine,
Când odgonul clipei îl dezleg.

Şi îţi mai ordon, ca astă seară
Şi apoi, când zorii vor veni,
Ce-ţi doreşti, cuvintele să ceară;
Căci, ceea ce ceri, se va-mplini.

Iar când toate fi-vor repetare,
Să-nţelegi, că ordinu-i firesc;
Şi, firesc, ca o continuare,
Am să dau decret că... te iubesc!

Realist prin telefon

Mă uit la telefon şi nu mai ştiu,
De ce-i tăcut şi nu dă nici un semn.
Nu-l las s-adoarmă şi încerc, să-ţi scriu
Dorinţa mea, să-ţi fie ca îndemn.

Necunoscuţi, din haos şi neant,
Îmi dau de ştire, despre un nou joc;
E jocul lor, eu ştiu că important
E să aprind, acum, al vieţii foc.

Şi-ţi scriu de toate... Poate-ntr-un cuvânt
Adun dorinţa marii împliniri,
În care pun al vieţii legământ,
Ca un atu al veşnicei iubiri.

Se sinucide timpul, strepezit,
Mereu presat, de gândul revanşard,
Când totul e un adevăr ciuntit
Şi mii de ochi privesc, de după gard.

Mă uit spre telefon, întrebător,
Şi-ncerc să înţeleg de ce-i tăcut;
E derizoriu, ştiu, dar îmi e dor
Să cred că am şi un apel pierdut.

Cu un respect, ce n-ar avea motiv,
Îl ţin cu mine, parcă-l ocrotesc;
Deşi, câteodată, primitiv,
L-aş arunca, să nu îl mai găsesc.

Dar nu mă lasă... Gândul e doar gând...
Prin el mi-aud, deja, paşii mergând.

Răspunsul prin chemare

Te-am simţit, chemându-mă, azi-noapte,
Te vedeam aievea, nu în vis,
Îmi spuneai ce îţi doreşti... Prin şoapte
Îmi jurai, că-n veci mi te-ai promis...

Şi veneai... În razele de lună
Îţi vedeam, în ochi, gândul senin
Şi dorinţa, de a fi-mpreună,
Să robim frumoşii ani ce vin...

Cu-n însemn, al clipei viitoare
Ce, încet, se transforma-n trecut,
Mi-arătai, că-n noaptea următoare
Vom păşi, în doi, spre absolut.

Cu un sens, de ţel, ce conturează
Harta lumii ce mi-o dai în dar,
Mă chemai, spunându-mi că urmează
Viaţa, să mă doară, tot mai rar.

Şi-ai venit, chemându-mă la tine
Într-al nopţii vis, cu ochi deschişi,
Să-mi aduci aminte, că ştiu bine,
Câţi s-au sinucis, fiind ucişi.

Te-am simţit, chemându-mă-n chemarea
Paşilor, ce se tot vor perechi;
Şi ştiu, azi, răspunsul, la-ntrebarea
Ce-o aud, venind, din timpuri vechi.

Sunt cu tine,-n tine, lângă tine
Şi mă porţi cu tine, unde-ai fi.
Eşti aici şi eşti mereu cu mine,
Şi în miez de nopţi şi-n zori de zi.

Dimineţi de nemurire

Iubita mea, hai, vino, este vremea
Să-mi stai în braţe, până-n zori de zi;
Să-mi rostuieşti chemarea şi puterea,
De a-mi dori să nu mai vreau muri.

Din haosul înalturilor sfinte,
Am coborât şi-am aşteptat să vii;
Abia dacă ţi-am spus două cuvinte
Şi-ai înţeles că eşti ce ai să fii.

Pornitu-s-au furtuni nimicitoare,
Falsificând un nume ce-l purtai,
Pe-atunci, când eu spuneam că nu se moare,
Nici dacă iarna-ncepe-n luna mai.

Şi-au fost să fie, ierni obişnuite;
Şi-a viscolit, în iulie, ciudat.
Eu colindam pe creste-nzăpezite,
Cu pas rătăcitor, dar măsurat.

Acum, privind spre stele, printre stele,
Mi-aduc privirea-n timpul viitor;
Şi-arăt, pe ziduri, urmele rebele
A ceea ce nu e întâmplător.

Călăuziţi de-a lumilor trăire,
Ne este scris trecuturi să iertăm;
Şi totul fiind cu gând de dăruire,
Chiar celor ce n-au sens, un sens, să dăm.

Şi haide, vino, prinde-mă de mână,
Privindu-mi ochii când te-mbrăţişez,
Să-ţi spun şi eu şi zorii ce mă-ngână:
Păstrează-mă, căci vreau să te păstrez!

Şi vino-n pragul serii, doar la mine,
Să-mi stai, în braţe, până-n zori de zi.
Să vrei, mereu, să mă găseşti în tine,
Să nu mai mor, nici dacă vreau muri.