marți, 20 iulie 2010

Răspunsul prin chemare

Te-am simţit, chemându-mă, azi-noapte,
Te vedeam aievea, nu în vis,
Îmi spuneai ce îţi doreşti... Prin şoapte
Îmi jurai, că-n veci mi te-ai promis...

Şi veneai... În razele de lună
Îţi vedeam, în ochi, gândul senin
Şi dorinţa, de a fi-mpreună,
Să robim frumoşii ani ce vin...

Cu-n însemn, al clipei viitoare
Ce, încet, se transforma-n trecut,
Mi-arătai, că-n noaptea următoare
Vom păşi, în doi, spre absolut.

Cu un sens, de ţel, ce conturează
Harta lumii ce mi-o dai în dar,
Mă chemai, spunându-mi că urmează
Viaţa, să mă doară, tot mai rar.

Şi-ai venit, chemându-mă la tine
Într-al nopţii vis, cu ochi deschişi,
Să-mi aduci aminte, că ştiu bine,
Câţi s-au sinucis, fiind ucişi.

Te-am simţit, chemându-mă-n chemarea
Paşilor, ce se tot vor perechi;
Şi ştiu, azi, răspunsul, la-ntrebarea
Ce-o aud, venind, din timpuri vechi.

Sunt cu tine,-n tine, lângă tine
Şi mă porţi cu tine, unde-ai fi.
Eşti aici şi eşti mereu cu mine,
Şi în miez de nopţi şi-n zori de zi.