sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Constatări necontrazise

Socrilor mei
Vor înflori caişii mâine noapte
Şi spicele se coc de-atâta frig,
Cireşele de mai se simt răscoapte...
De-atâta plâns îmi vine să te strig...

În jurul nostru gâlgâie minciuna,
Eu sunt ceea ce sunt şi altul nu-s,
M-am săturat să decriptez într-una
Ceea ce-aud că altora s-a spus.

Mi-e greaţă şi mi-e silă chiar de mine,
Mă doare faptul simplu că trăiesc,
Nici nu mai ştiu ce vis mă poate ţine
Să nu-mi doresc să vreau să-nnebunesc.

Sunt un străin oriunde m-aş mai duce,
Un lest absurd cu vorbe în suspans,
Şi mi se pune-n spate-o-ntoarsă cruce,
Să spună toţi că mintea-mi e-n balans.

Am libertatea-n lanţuri cu măsură,
Oricând mai mici însă nicicând mai mari,
Dar nu-nţeleg de ce atâta ură,
Şi nici de ce sunt unii prea avari.

Acum cand ştiu mai mult decât se poate,
Şi pot să fac mai multe decât fac,
Se tot găsesc destule beţe-n roate
Si tot mai mulţi ce cred că-mi vin de hac.

Şi simt securea cum se-nfige-n spate,
Şi simt înfipt în tâmplă un cuţit,
Dar am un drum şi lupt pentru dreptate,
Şi-n drumul meu rămân de neclintit.