marți, 16 noiembrie 2010

Leac şi drog

Îţi mai aminteşti, iubito,
când ţi-am spus că te iubesc,
Şi ţi-am spus că vremea trece
spre a fi totul firesc,
Că pârleazul nu e poartă,
dar mai repede e prag,
Şi-l vom trece împreună
fără a ne da-n vileag?

Ţi-am mai spus că nu există
decât drumul ce-l simţim,
Ce, pe-o parte, se bifurcă,
iar pe alta îl unim.
Că prin sensul giratoriu
poţi să mergi doar într-un sens,
Dar noi mergem înainte
cu destinele-n consens!

Îţi mai aminteşti, iubito,
că ştiam că tu mă chemi,
Şi-ţi spuneam că nu e timpul
nici să plângi, nici să te temi,
Că-ţi simt lacrima durerii
încrustată în obraz,
Dar sunt drogul tău şi leacul
şi îţi stau de veghe, treaz?

Ţi-am mai spus că pot să vindec
rănile ce nu se văd,
Ascunzându-ţi că ţi-e drumul
nu spre cer ci spre prăpăd,
Că şi noaptea de-i furtună,
ziua-ncepe tot în zori,
Noi vom merge mai departe,
fără griji, fără erori.