marți, 14 decembrie 2010

Ploaia din iarnă

Plouă ca în plină vară
peste frunzele ce mor,
Fulgerele îmi dau semne,
parc-ar şti de ce mi-e dor,
În lumina lor te-arată
şi mă lasă să te văd,
Şi-mi dă sensuri şi-nţelesuri
la mai tot ce întrevăd.

Şi se-aude şoapta ploii,
norii se coboară grei,
Picăturile răzleţe
sunt dovadă şi temei,
Chiar şi dacă ploaia-ngheaţă
nume ploii ele dau,
Şi, să se-ntrevadă, lasă,
cândva ce pârâu erau.

Mai trozneşte lemnul porţii
şi se-arată pregătit,
De-a se-nveşmânta cu bradul
ce în cer e pregătit,
Iar din cer vine răspunsul
printr-un trăznet în ecou,
Dând de veste că e vremea
unui pas normal, dar nou.

Ploua parcă şi mai tare,
ritmul ploii îl ascult,
Şi aştept să treacă iarna
să arăt că ştiu mai mult.