vineri, 17 aprilie 2009

Învingător deşi păream învins

Simt că port în tot dezamăgirea
Că m-a prins războiul dezarmat,
Şi-am clacat, simţind că n-am pornirea
De-a lovi, în plin, fără păcat.

Cine va putea să înţeleagă
Fapta unui om cu gând meschin,
Sau că eu, crezând povestea-ntreagă,
Am băut paharul cu venin?

Nopţi întregi şi tot atâtea zile
Dat-am piept cu-al morţii uragan,
Că-mi erau şi vorbele ostile,
Şi ascunse sub un paravan.

M-am urcat spre cer, să văd mai bine,
Am trecut prin timpuri să-nţeleg,
Ca să pot ascunde-ntre ruine
Ceea ce va fi din nou întreg.

Din lumină am compus culoarea
Ce acum o am ca port-drapel,
Şi când toţi îmi vor îndepartarea,
La conştiinţe încă fac apel.

Am trecut prin foc de nimicire
Ridicat la rang prostesc de-nsemn,
Şi-am ajuns să ştiu că, prin iubire,
Pot să jur pe viaţa mea, solemn.

Plec prin haos şi resimt gonirea,
Însă plec să-arăt că nu-s înfrânt,
Să mă-ntorc să înrobesc zidirea
Celor ce-şi duc viaţa sub pământ.

Am să pun de-acum o grea povară
Pentru cei ce n-au vrut să fiu eu,
Să se facă singuri de ocară,
Că au pus blestem pe capul meu.

Drumul am să-l fac… tot înainte,
Voi urca un vârf ce am de-atins,
Şi aşa va fi: fără cuvinte
Voi învinge eu… Nu-s eu învins...