Leac şi drog

Îţi mai aminteşti, iubito,

când ţi-am spus că te iubesc,

Şi ţi-am spus că vremea trece

spre a fi totul firesc,

Că pârleazul nu e poartă,

dar mai repede e prag,

Şi-l vom trece împreună

fără a ne da-n vileag?

Ţi-am mai spus că nu există

decât drumul ce-l simţim,

Ce, pe-o parte, se bifurcă,

iar pe alta îl unim.

Că prin sensul giratoriu

poţi să mergi doar într-un sens,

Dar noi mergem înainte

cu destinele-n consens!

Îţi mai aminteşti, iubito,

că ştiam că tu mă chemi,

Şi-ţi spuneam că nu e timpul

nici să plângi, nici să te temi,

Că-ţi simt lacrima durerii

încrustată în obraz,

Dar sunt drogul tău şi leacul

şi îţi stau de veghe, treaz?

Ţi-am mai spus că pot să vindec

rănile ce nu se văd,

Ascunzându-ţi că ţi-e drumul

nu spre cer ci spre prăpăd,

Că şi noaptea de-i furtună,

ziua-ncepe tot în zori,

Noi vom merge mai departe,

fără griji, fără erori.