Redefinitoria creaţie

Cerul se aprinde-n miez de noapte,
Întrebări se rostuiesc în vis,
Adevărul răscolit de şoapte
Are un însemn deja promis.

Pe deasupra morţii-i valul vieţii,
Ce va fi urmează-a se-mplini,
Noi, striviţi de pragul dimineţii,
Înţelesuri noi vom regăsi.

Răspicat şi ferm, prin amănunte,
Stelele vor da sentinţa lor,
Să simţim că dărâmăm un munte,
Printr-un simplu joc al faptelor.

Să deschidem poarta ferecată,
Răsturnând al râurilor vad,
Ca ştiind, când zori se arată,
Noi să nu fim stelele ce cad.

Pe de-a-ntregul să dorim lumina
Ce ne dă îndemnul absolut
De-a uita că e a noastră vina,
Când mereu privim către trecut.

Din lumina stelelor mărunte
Să refacem dărâmatul munte.

Drum prin destin

De-atâtea ori am scris, în viaţa-aceasta,
Din întâmplare, tot ce va urma,
Dar, temător, să nu atrag năpasta
N-am spus că totul fi-va doar aşa.

Chiar dacă-aş fi putut să dau de veste,
Am preferat să stau retras, distant,
Am vrut să fie totul o poveste
Ce-mi apărea în gânduri, obsedant.

Şi mi-a mai fost să cred că nu e bine
Să se tot creadă că aş vrea ceva,
Că aş adauga doar ce-mi convine
Ca toate să urmeze spusa mea.

Şi multe nu le-am spus, deşi m-aş duce
În orişice proces, ca acuzat,
Cu-n jurământ pe tot ce-i sfânt, pe cruce,
Cerând, de mint, să fiu executat.

Şi n-aş vorbi de ceea ce-mi convine
N-aş cere şanse-n vorbe ticluite,
Aş cere să se spună: despre mine
Am folosit sintagme măsluite?

Acum vorbesc... Nu am nici o-ndoială,
Şi nu mai simt că aş avea opriri,
Că pot, cu o voinţă colosală,
Să dau de veste marile-mpliniri.

Şi uit să mă mai tem... Şi tot şoptesc,
Lumină simt... Lumina o iubesc!

Dorindu-te să te iubesc

Te-aş iubi pe roua dimineţii,

te-aş iubi pe creasta unui val,

Te-aş dori ca pe-o-ntâmplare simplă,

aruncată de furtuni la mal.

Ţi-aş strivi cununa de uitare

între plus şi minus infinit;

Răzvrătind miracole de viaţă

pentru izbăviri de vis rostit.

Te-aş iubi în gând de înnoptare,

te-aş iubi pe treceri între munţi,

Să te am ca zbor de împlinire,

să nu ai puterea să renunţi.

Ţi-aş sorbi cuvântul din privire

ca să-mi fii un pas mereu spre cer,

Învrăjbind un pas al vieţii noastre,

odihnit în colbul de mister.

Te-aş iubi în şoapta dimineţii,

te-aş iubi la ceas de înserări,

Te-aş dori în zori încă odată

într-un pas visat prin întâmplări.

Trăire ca mireasă

Hai, iubito, simte-te mireasă,
Asta-i vremea altui început,
Drumul merge-ntr-una spre acasă,
Punctu-i pus... Trecutul e trecut.

Să te duc în braţe pân' la stele,
Ochii tăi să-i văd înflăcăraţi,
Şi, uitând de vremurile grele,
Să urcăm spre cer înaripaţi.

Miezul nopţii să ne reunească
Să-mplinim ce nu am împlinit,
Să avem o soartă omenească,
Cu un sens ce noi ni l-am dorit.

Iar când zorii zilei se arată
Să îţi prind privirile de foc,
Să-ţi arăt, mai mult ca niciodată,
Că tu-mi eşti însemnul de noroc.

Să-nţelegi că-i veşnic numai soare,
Orişicând se face miez de zi,
Şi te văd mereu singura floare
Şi mereu pe ea o vreau privi.

Seara când se simte că se lasă
Să te trec în braţe peste prag,
Să te simţi mereu a mea mireasă,
Să dai vieţii sens, să-ţi fie drag.

Să te duc mereu unde îţi place,
Când contur dorinţei vrei să dai,
Ca în suflet veşnic să ai pace
Şi să simţi că viaţa ta e rai.

Hai, iubito, simte-te mireasă,
Vremea noastră e la început,
Drumurile merg înspre acasă,
Casa fară urme de trecut.

Continuarea către nesfârşit

Nu te vreau de gând fardată,

nu te vreau decât cum eşti,

Îngereasca ta privire

îmi aduce vieţii veşti...

Ai tristeţea peste suflet,

vreau tristeţea să-ţi alung...

Poate a fost prea lung drumul...

însă vin... Şi vin... Ajung!

Cine mi te-a pus în palme

a ştiut unde te-a pus,

Vin să te cuprind în braţe

şi-amândoi să mergem... sus!

Din lumină noi clădi-vom

un castel izbăvitor,

Vom trăi acolo viaţa,

n-ai să mă mai laşi să mor!

Ne vom fi în clipa zilei,

clipele ne vor a fi,

Ni-i destinul scris în ceruri,

amândoi, vom izbândi!

Mai presus de întrebare

noi ne suntem un răspuns

Ce ne-arată viitorul

nefardat... nicicum ascuns!

Mici, răzleţe, gânduri fade

ne-amintesc despre trecut,

Însă stelele ne-arată

tot ce este de făcut.

Lasă-te cuprinsă-n braţe,

lasă-te cuprinsă-n gând,

Sufletele-s în pereche...

Le mai vrem cumva plângând?

Eşti mireasa mea în ceruri,

iar aici un dar divin,

Vino, hai, vino la mine

Şi aşteaptă-mă că vin!

Despre tine, eu...

Ştiu că n-ai rostit cuvinte,

ştiu că n-ai promis nimic,

Eu rostesc ce-mi vine-n minte,

nu gândesc, nu mă complic,

Îţi e frică de-o idee,

însă ştii ce e real,

Eşti un om şi esti femeie...

Vis, şi ţel, şi ideal.

Nu-i nevoie de cuvinte,

ştiu că-mi eşti darul promis,

Eu rostesc ce-mi vine-n minte,

nu gândesc, dar cred în vis,

Te privesc, te vreau, te caut,

iar şi iar, deja-i normal,

Eşti un om şi eşti femeie...

Vis, şi tel, şi ideal.

Leac şi drog

Îţi mai aminteşti, iubito,

când ţi-am spus că te iubesc,

Şi ţi-am spus că vremea trece

spre a fi totul firesc,

Că pârleazul nu e poartă,

dar mai repede e prag,

Şi-l vom trece împreună

fără a ne da-n vileag?

Ţi-am mai spus că nu există

decât drumul ce-l simţim,

Ce, pe-o parte, se bifurcă,

iar pe alta îl unim.

Că prin sensul giratoriu

poţi să mergi doar într-un sens,

Dar noi mergem înainte

cu destinele-n consens!

Îţi mai aminteşti, iubito,

că ştiam că tu mă chemi,

Şi-ţi spuneam că nu e timpul

nici să plângi, nici să te temi,

Că-ţi simt lacrima durerii

încrustată în obraz,

Dar sunt drogul tău şi leacul

şi îţi stau de veghe, treaz?

Ţi-am mai spus că pot să vindec

rănile ce nu se văd,

Ascunzându-ţi că ţi-e drumul

nu spre cer ci spre prăpăd,

Că şi noaptea de-i furtună,

ziua-ncepe tot în zori,

Noi vom merge mai departe,

fără griji, fără erori.